Am avut mai demult un vis din care am învățat o lecție care m-a impresionat.
Se făcea că, pentru a evita o consecință minoră a faptelor mele, trebuia să trec peste un pârâu și gata. Așa că am trecut, pentru că era simplu și evitam o consecință care, deși nu era semnificativă, nu o voiam.

Apoi am ajuns la o apă curgătoare mai mare peste care nu puteam să sar, dar era adâncă doar până la glezne, așa că am zis că nu are rost să mă mai întorc acum și am trecut, pentru că, dacă m-aș fi întors atunci, consecința ar fi fost mai mare.

După aceea am ajuns la o apă mai adâncă, dar curgea lin, știam să înot. Așa că am trecut. Se simțea din ce în ce mai greu să mă mai întorc.
Curentul de apă a devenit tot mai puternic și nu am mai fost în control, iar apa m-a dus într-un loc unde nu voiam să fiu, un loc fără scăpare.

M-am trezit cu simțământul că am pierdut. Chiar dacă era doar un vis, a lăsat o impresie adâncă și am început să mă gândesc ce aș fi putut face să scap din acel loc în care m-a dus curentul.
Nu am găsit nicio variantă, plus că fiecare decizie era cea mai bună în acel moment.
– era mai bine să sar peste pârâu decât să accept acea consecință
– era mai bine să trec printr-o apă până la glezne decât să mă mai întorc atunci, pentru că consecința ar fi fost deja mult mai mare
– era mai bine să înot în apa care curge lin decât să mă întorc

În fiecare moment decizia părea cea mai bună și, totuși, rezultatul…
„În ce parte cade pomul?
În partea în care se înclină.”
Pomul are rădăcini puternice, nu cade dacă se înclină puțin, nu? Dar, totuși, într-o zi va cădea, indiferent cât de falnic a fost, și va cădea în partea în care s-a înclinat.

Altă analogie ar fi cu bulgărele de zăpadă. La început e mic și îl poți împinge oriunde, însă fiecare faptă adaugă zăpadă pe acel bulgăre și se mărește. Cu timpul, acesta crește până în punctul în care nu îl mai poți împinge.

Ce probleme evităm până nu le mai putem duce? De ce consecințe fugim până ajungem prinși într-un curent din care nu putem ieși?
Problema e că nu realizăm decât atunci când e prea târziu. Până atunci totul pare bine și în control.
Gândește-te: acum totul poate e bine în viața mea și nu văd nicio problemă, dar unde mă înclin, chiar și foarte puțin, către o direcție în care nu aș vrea să cad?

Toate aceste exemple le-am văzut în timp: visul, pomul, bulgărele de zăpadă, chiar și jocul de șah. Fiecare mutare în șah poate părea cea mai bună variantă și, totuși, poți ajunge în zugzwang, adică orice mutare pe care ai face-o este pierzătoare.
Vreau să țin minte toate aceste exemple, pentru că sunt foarte valoroase atunci când luăm decizii, chiar și legat de deciziile nesemnificative, mai ales la acelea, pentru că de acolo este cel mai ușor să te întorci, acolo costul este cel mai mic.
Așadar, pentru a ține minte aceste lucruri, le-am scris și cred că pot fi utile și altora.