“Să mă trezesc mai devreme? Dar pot să le fac și mai târziu, până la urmă și somnul e benefic.
Să mănânc sănătos? Da, dar mai fac și excepții pentru că oricum nu fac mare diferență.
Să fac sport? Dar oricum fac mișcare când lucrez.”

Știm cum ar trebui să arate o viață ideala dar totuși parcă ceva ne trage înapoi și nu pot sa fiu exact așa cum vreau să fiu. Deși cunoaștem ce este bine, totuși de ce nu facem, ce este acel ceva care ne ține în loc?
Dacă privim îndeaproape ce se întâmplă atunci când nu pot face ceva ce știu că ar fi bine să fac, vedem că “ultimul cuvânt” este împotriva a ceea ce vreau să fac, spre exemplu: “Ar fi bine să nu mănânc seara, dar îmi place acea mâncare.” Dacă nu rezolv acel “dar îmi place”, este aproape imposibil să rezist pe termen lung.
Raționamentul pe care îl folosim în favoarea acțiunii pe care vreau să o fac trebuie să aibă însemnătate mai mare decât acel “da dar..”, spre exemplu: “Ar fi bine să nu mănânc seara, dar îmi place, totuși chiar dacă îmi place nu voi manca pentru că voi face o impresie rea persoanei de care îmi place”, și pentru că impresia față de persoana respectivă înseamnă mai mult pentru mine, face să se anuleaze acel contraargument care mă determină să mănânc seara.
Așadar întrebarea “de ce să fac/să nu fac un lucru?” are neapărat nevoie de un răspuns satisfăcător, dacă dăm răspunsuri vagi, neclare sau clișeice, nu ne vom putea forța nici măcar pe noi să trăim așa cum știm că este bine și cădem de fiecare dată zicând “ar fi bine să mă trezesc acum, dar mi-e somn” și nu am un “de ce” suficient de puternic încât să mă trezesc, un “de ce” care să însemne mai mult decat acel “da dar mi-e somn”.


Deasemenea este important să văd care este acel “de ce” la care nu avem răspuns și ca rezultat nu putem face lucrurile pe care am vrea să le facem, iar cel mai întâlnit este “de ce să fac acel lucru greu, neplăcut, inconfortabil, când aș putea face ceva ușor, plăcut și confortabil?” de ce să aleg calea îngustă și dificilă, când aș putea alege calea largă și ușoară.
Este nevoie de o cercetare foarte profundă la nivel personal pe care nu o poate face nimeni în locul nostru, iar un exemplu foarte simplificat de cercetare ar fi:
Știu că următoarea idee este adevărată: “Aleg calea îngustă pentru că duce la viață.”
Însă apare un “da dar”: “Dar ce rost are viața dacă nu faci ce îți place?”
Iar un exemplu de răspuns poate fi: “Făcând ce îți place nu te împlinește, am încercat și tot lipsește ceva, iar pe calea îngustă ajungi la acel ceva pe care ți-l dorești cel mai mult.”
Și dacă mai apare alt “da dar”, cauți răspuns și la acela chiar dacă pare că nu se mai termină.
Este esențial să reflectezi în mod sincer dând atenție în special întrebărilor pe care le “aruncai sub preș”, pentru că dacă lași liber acolo unde nu găsești un răspuns satisfăcător, în timp vei găsi dacă cauți activ, însă dacă răspunzi superficial nu vei mai căuta un răspuns și vei rămâne cu unul slab care nu ține în momentul provocării.
Dacă dai un răspuns formal, în adancul tau nici tu nu crezi ce spui iar ca rezultat nu te vei putea împotrivi poftelor care apar ulterior și ajungi să nu îți dai seama de ce nu te poți împotrivi, și nu te poți împotrivi pentru că nu ai dat un răspuns sincer acelui “de ce să fac asta/ de ce să nu fac asta?”, foarte interesant, “de ce”-ul nu dispare dacă îl ignorăm, ci devine o problemă și mai mare.

Pavel a fost unul din cei care a ales calea îngustă în locul plăcerii, iar lupta aceasta nu este ușoară, și nici nu a fost menită sa fie usoara pentru ca implică o răstignire a vechiului “eu”, atleții adoptă un stil de viață foarte de strict pentru o cunună care se trece, aleargă chiar și atunci când simt că nu mai pot, mănâncă sănătos deși nu vor, ce nu vor să facă aia fac pentru că au un “de ce” puternic, nu vrei sa te trezești dimineața? Te trezești dimineața. Nu vrei să alergi afară în frig? Te duci și alergi afară în frig.
Cum de ei au un “de ce” atât de puternic încât pot duce lupte atât de grele, iar noi care luptăm pentru ceva cu mult mai valoros suntem atât de slabi?
Toți cei care ne naștem cu această fire înșelătoare avem nevoie să facem exact opusul a ceea ce-i place firii iar în loc să facem ce ne place, să facem ceea ce este dificil oricat de greu ar fi. Marile realizări nu au fost făcute stând confortabil, iar Dumnezeu vrea să facem cât mai mult, să folosim orice talant pe care ni l-a dat pentru a aduce rod cât mai mare, iar în timp vei găsi chiar o desfătare mergând împotriva plăcerilor firești și făcând acel lucru greu dar care ști că este ceea ce trebuie.

În final am și o experiență care m-a făcut să înțeleg aceste lucruri mai bine.
Îmi era foarte greu să mă trezesc devreme dimineața și dacă nu aveam de plecat undeva sau dacă nu era ceva urgent, oricât îmi propuneam seara, tot târziu mă trezeam a doua zi. Seara eram motivat să mă trezesc și să fac lucruri, dar dimineața când suna alarma vedeam că am un motiv mai bun sa continui sa dorm, “de ce”-ul în favoarea trezitului era prea firav.
Însă acum două saptamani s-a făcut un “click” în mintea mea când mă gândeam la diferența dintre plăcere și dificultate, am văzut unde ajung oamenii care merg după plăcere, și unde ajung cei care pun plăcerea deoparte și o iau pe calea îngustă, grea, dar care știu că este cea corectă.
Iar în aceste două săptămâni au avut loc schimbări pe care de mult voiam să le fac dar nu puteam, spre exemplu să mă trezesc regulat la șase și să merg la alergat, să fac lucruri pe care voiam să le fac dar pe care le tot amânam, spre exemplu acest blog, și cu cât fac mai mult cu atât am mai multă energie să fac mai multe, exact ca în pilda cu talanții.

Așadar este esențial să iau în serios argumentele firii (acel “da dar..”) și să nu le “bag sub preș”, ci să caut activ contraargumente convingătoare la nivel personal până când nu mai am nici un “da dar..”. Suntem convinși de argumente diferite și dacă nu le căutăm personal, nimeni nu ni le poate găsi în locul nostru.