Există în multe situații acea dorință de finalitate, de a ști ce s-a întâmplat în trecut, ce se întâmplă în prezent și ce se va întâmpla pe viitor. Atunci când suntem înconjurați de mult necunoscut se simte inconfortabil, periculos, nu mai ești în control. Așadar, căutăm răspunsuri cu orice preț.

Pe 8 martie 2014, Malaysia Airlines 370 a plecat din Kuala Lumpur (Malaysia) spre Beijing (China), având la bord 239 de persoane. Ultima transmisiune radio a fost la 01:19, când pilotul a spus „Noapte bună, Malaezia 370”, după care avionul a dispărut complet de pe radar. Însă, conform unor radare militare, avionul nu s-a prăbușit acolo, ci și-a schimbat direcția, zburând în final spre Oceanul Indian.
În jurul acestui eveniment, în care au dispărut 239 de persoane, sunt foarte multe întrebări fără răspuns, iar oamenii, și mai ales familiile celor care au fost în acel avion, vor să știe ce s-a întâmplat.

Însă, deși nu se știe ce s-a întâmplat cu acel zbor, au apărut imediat foarte multe teorii, iar oamenii s-au aliniat acelora cu care rezonează cel mai mult, nu pentru că sunt adevărate, ci pentru că nu pot sta fără să știe, trebuie să știe ce s-a întâmplat. Oamenii găsesc un confort în simțământul că știu și gândurile lor au o finalitate, însă această nevoie de a ști face ca cei mai mulți să forțeze atunci când nu pot afla, iar astfel recurg la conspirații, pentru că ei trebuie să știe.

Mi s-a întâmplat recent să nu înțeleg ce înseamnă comportamentul unei persoane care contează pentru mine, dar nu îmi spune ce înseamnă. Faptul că nu știu, și chiar vreau să știu, nu este confortabil deloc mental, iar tendința este să speculez pentru a rezolva acel necunoscut într-un final. Însă aceea ar însemna să „fortez” cunoașterea, iar prin acea forțare aș „deforma” realitatea, lucru care aduce consecințe nedorite pe parcurs.
Probabil ați pățit să spuneți anumite lucruri, celălalt nu înțelege exact ce vreți să ziceți, dar presupune ceva rău „aa, tu ai vrut să zici cutare”. Pentru că nu suportă să zică „nu știu ce a zis” și s-a format acest obicei de a specula imediat atunci când nu știi ceva, iar aceasta te face să vezi lucrurile așa cum nu sunt de fapt, iar aceasta este o realitate deformată.

Așadar, în final am reușit să nu speculez și nu știu ce înseamnă comportamentul acelei persoane (acum poate mintea voastră zice în timp ce citiți „da’ cine o fi acea persoană, poate e cutare”, și începe speculația). Mă bucur să pot accepta că nu știu fără să deformez realitatea cu presupuneri.

A ști este un lucru bun, însă „trebuie să știu neapărat” este binele cu forța. Binele cu forța nu mai este bine, atunci apar foarte multe probleme. Deci răspunsul la întrebarea din titlu este „nu, nu trebuie neapărat să știu”, iar asta este valabil pentru orice situație, nu există situație în care forțarea la bine să fie bună.

Atunci când oamenii nu știu un lucru, spre exemplu legat de pandemie, nu pot accepta că nu știu și ajung să creadă conspirații despre cineva care e în spate și a făcut cutare și cutare. Astfel ei încearcă să umple acel necunoscut cu speculații pe care le cred cu tărie, iar astfel ies din disconfortul necunoștinței. Însă ei astfel distorsionează realitatea și o văd printr-o minciună.

Avem exemplu și în cazul rasismului. Cineva vede multe jafuri în care sunt implicați oameni de culoare și nu vrea să fie jefuit. Atunci când vede un om de culoare, nu are de unde să știe dacă acela e hoț sau nu, dar a nu ști e inconfortabil, așa că speculează spunând „e de culoare, asta înseamnă că probabil vrea să mă jefuiască”. Atunci desconsideră bazat pe naționalitate. Acesta este rasismul „dacă e țigan, înseamnă că probabil fură și scuipă”.

Sunt foarte multe exemple prin care putem vedea cât de nocivă este forțarea la bine în privința cunoașterii. A ști este bine, dar atunci când forțezi pentru că te simți inconfortabil în necunoștință, distorsionezi realitatea și vezi „fantome”, lucruri care nu sunt acolo, cum este, spre exemplu, paranoia.

Trebuie să înțelegem că facem și mai mult rău când speculăm decât atunci când simțim inconfortul că nu știi. A recurge la o anumită speculație este mai ușor, se simte bine, te simți în control, dar doar acoperi neîmplinirea sufletească cu fantasme, iluzii. Așadar, în loc să iei calea ușoară, rămâi la „nu știu” și vezi de ce a nu ști provoacă un disconfort așa mare. Ceva lipsește, și nu este vorba despre ceea ce nu știi, lipsește împlinirea care te face să poți refuza forțarea la bine.

Pentru a nu forța la bine ai nevoie de o împlinire care nu depinde de „bine”, pentru că dacă împlinirea ta depinde de „bine” o vei forța, nu poți să nu o forțezi pentru că depinzi de ea. Așadar, să ne oprim din eschivarea prin speculații și să persistăm în lupta cea bună pentru a găsi adevărata împlinire care nu depinde de cum merg lucrurile în jur!