Trăim într-o societate în care materialismul este adoptat la scară largă, chiar și de creștini, iar acest lucru s-a infiltrat adânc în felul cum percepem lumea. Aceasta se întâmplă deja de sute de ani și este tot mai greu să ieșim din această bulă.
În viața de zi cu zi avem, pe de-o parte, lucrurile fizice cu care luăm contact: obiecte, natură, căldură, lumină etc. Acestea sunt ceva fizic și real.
Pe de altă parte, sunt lucruri pe care le putem doar experimenta: frică, bucurie, supărare etc. Acestea nu sunt lucruri fizice, dar sunt cât se poate de reale.
Așadar, putem spune că realitatea se împarte în două categorii: realitatea fizică (lucruri fizice) și realitatea experiențială (lucruri pe care le experimentezi).

Probabil ați avut cândva lucruri la care țineați: poate o jucărie în copilărie, un cadou de la cineva drag sau alte obiecte care aveau valoare emoțională. Acele lucruri, pe de-o parte, sunt simplă materie, atomi, dar sunt și ceva mai mult decât atât, care nu se vede material, dar îl experimentezi.
Sunt două părți: ceea ce este fizic și ceea ce experimentezi, iar ambele sunt reale chiar dacă experimentezi ceva dintr-o minciună. Chiar dacă simți frică din cauza unei înșelări, frica pe care o experimentezi este cât se poate de reală.
Problema cu materialismul este că neagă „jumătate” din realitate, spunând că doar ceea ce este fizic este real, la care unii adaugă o parte mistică pe care ei o consideră reală.

Pentru a vedea cât de înrădăcinată este societatea în această perspectivă bolnavă, avem următorul exemplu:
„Niște tineri intră într-o casă părăsită, după care ies afară urlând că au văzut fantoma, și îi vezi cum gafaie și sunt speriați.”
De obicei, de aici apar două categorii de interpretări: unii spun că a fost doar o haină rămasă acolo, mișcată de vânt sau ceva asemănător, iar alții spun că acolo într-adevăr era o fantomă, energie, ceva mistic.
Ambele sunt un mod greșit de a interpreta lucrurile.
Bun, dar care este perspectiva corectă? Realitatea este compusă din două aspecte: experiențial și fizic. Acei tineri le-au avut pe ambele: este, pe de-o parte, ceva fizic care arată ca o fantomă, probabil haina în vânt, dar experiența lor în acel moment a fost groază, teamă, fantomă. Experiența lor a fost reală, emoțiile au fost acolo. Nimic mistic, dar nici materialism; experiența contează și este reală.

Același fenomen se întâlnește și în Biblie: cuvântul „tannim” desemnează dragon, monstru marin sau șarpe mitologic, iar majoritatea traducătorilor moderni îl redau ca „pește mare” sau „balenă”. În trecut, oamenii exprimau atât latura fizică, cât și experiențială a fenomenelor: de exemplu, dacă vezi pentru prima dată o balenă albastră dintr-o barcă mică și auzi sunetele ei puternice, experiența poate fi surprinzătoare și înfricoșătoare. Pentru a transmite simultan dimensiunea fizică și impactul emoțional, oamenii puteau folosi expresia „monstru marin”.
Astăzi, cultura noastră separă aceste aspecte: „balena” descrie partea fizică, iar „monstrul” partea mitică, iar cuvintele nu mai surprind realitatea în întregimea ei, care să cuprindă și partea experiențală.

Problema este că am ajuns să gândim doar în termeni de fizic sau mistic, iar pentru că partea mistică este de domeniul fantasticului, rămânem doar cu realitatea fizică.
La fel se întâmplă și când oamenii aud despre „duhul omului”: este prezentat ori ca ceva fizic, ori ca ceva mistic. Astfel s-a ajuns ca misticismul să fie singurul „lucru” care afirmă că există ceva mai mult decât partea fizică. Ori ești materialist, ori cu misticismul, iar ambele sunt perspective greșite.
Aceste concepții sunt atât de adânc înrădăcinate în mintea omului, încât nu mai înțelegem partea experiențială. Aceasta nu mai există: totul devine doar fapte cronologice, fără niciun fel de însemnătate sau valoare emoțională, cu toate că nu e vorba de emoții, ci de experiență; emoțiile vin în urma experienței, dar nu am găsit o exprimare mai bună decât „valoare emoțională”.

Bun, dar de ce contează atât de mult? Oamenii nu funcționează doar cu lucruri fizice; nu suntem roboți biologici. Atunci când perspectiva despre lume este materialistă, omul se detașează de realitate. Ideile nu mai pot fi folosite mental, pentru că formularea este materialistă, și atunci ne întrebăm cum știm lucruri, dar nu mai rezonăm cu ele, nu le mai înțelegem complet. Pentru că realitatea nu este doar fizică, lipsește partea experiențială, acel „aha!”, acel clic, este ca o conexiune precum cea dintre oameni.
Când aceasta lipsește, știi adevărul, dar nu pătrunde în interior; știi că suntem ființe create, dar această informație nu produce efect, pentru că este pur materialistică, matematică, secvențială, fără nici o „valoare emoțională”.

Așadar, încerc să schimb felul în care văd lucrurile. Chiar și când citesc Biblia, știu de sensul literal și simbolic, care practic sunt fizic și mistic, ceea ce vorbeam mai devreme, iar aceasta este o perspectivă greșită. Desigur, simbolistica există, dar nu mai are același sens. Spre exemplu, mersul pe apă nu îl mai percep ca simbolic sau literar în sensul de mistic sau fizic, ci ca o combinație între fizic și experiențial: Hristos pășește pe apă, din mare iese fiara din Apocalipsa, în mare sunt aruncați demonii care au intrat în porci. Mersul pe apă reprezintă autoritatea lui Hristos asupra răului, asupra adâncurilor și necunoscutului,  lucruri pe care le experimentăm și în viața noastră. Și, deodată, mersul pe apă capătă însemnătate; nu mai este ceva pur materialist.

La Școala de Sabat, când eram mic, eram învățat că Isus mergea pe apă, Iona a fost în burta peștelui, și se trăgeau câteva concluzii din acestea, însă nu avea un sens cu adevărat profund; erau întâmplări frumoase și atât.
Așa am crescut și am fost învățați, cu o perspectivă bolnavă asupra lumii, dar minciună după minciună începe sa se demaște, și creștem tot mai mult. Domnul să ne conducă pașii, amin!