Am văzut o secvență unde un băiat era îndrăgostit de o fată și făcea tot ce putea să îi arate acest lucru.
El îi spune sincer: Te iubesc!
Dar ea răspunde: Unde este această iubire despre care vorbești? Nu o pot atinge, nu o pot vedea, nu o simt. Unde este?

Întrebarea aceea m-a pus pe gânduri, pentru că majoritatea spun la fel despre dragostea lui Dumnezeu: nu o simt, nu o văd, nu o pot atinge. Dar știm că El a făcut tot ce ține de El, așadar ce se întâmplă cu dragostea, de ce nu este simțită?

Așadar, m-am pus pe analizat. Când acel băiat o iubea pe fata respectivă, la ea puteau ajunge doar faptele și vorbele sale, însă dragostea în sine el nu putea să i-o transmită. Nu există ceva prin care să poți transfera dragostea. Indiferent ce făcea el, ea întreba: „Unde este această dragoste despre care vorbești?”. Exact la fel fac și oamenii cu Dumnezeu: El face totul, iar noi întrebăm: „Unde este acel Dumnezeu iubitor de care vorbești? Viața e plină de necazuri.”

Și, continuând exemplul cu băiatul și fata: el, când simte dragoste, de unde vine aceasta, cum se întâmplă mai exact?
Să o luăm pe rând: când simte el dragoste? Atunci când se gândește la ea, când este în prezența ei, când o privește. Dar acestea sunt fapte, pe care le poți face și fără să iubești acea persoană.
Așadar, ajungem la a doua întrebare: de unde apare dragostea, de unde vine? Nu vine de la privit, gândit sau compania acelei persoane, pentru că poți avea acestea și fără să iubești.
El simte dragoste atunci când în minte apar gânduri despre ea, pe care le iubește, atunci când iubește compania ei, când iubește să o privească. Simți dragoste atunci când iubești. Ea nu simte dragoste pentru că nu iubește ceea ce el face, spune și nici prezența lui.

Acestea arată un lucru foarte simplu: dragostea nu mi-o poate da nimeni; o simt, o am, doar atunci când iubesc. Acest lucru este deosebit de important și esențial de înțeles: dragostea pe care cineva o simte poate veni doar atunci când acea persoană iubește. Poate exista cea mai iubitoare ființă din univers, care să facă cele mai iubitoare fapte (și există, se numește Dumnezeu), dar dacă eu nu iubesc, nu simt absolut nimic. Zero.

Cu această perspectivă este foarte interesant să analizăm cum e privită dragostea în lume.
Într-o relație, ea iubește ideea că el o iubește, iubește când el îi aduce flori, când o ia în brațe, iar când el nu mai face lucrurile pe care ea le iubește, ce va spune? „Nu mă mai iubești.” Dar de ce ea nu mai simte dragoste? Pentru că ea nu iubește atunci când el nu aduce flori, când nu o ia în brațe, când nu îi spune „te iubesc”. Deci cine nu mai iubește? Ea.

Singurul motiv pentru care ea nu mai simte dragoste este că ea nu mai iubește.
Faptul că el o iubește sau nu, nu ajunge la ea; singurul lucru care o face să simtă dragoste este faptul că ea iubește.
Este foarte interesant cum, legat de cel mai important subiect, oamenii se înșală în masă și nu observă ceva atât de simplu. Observăm reacții la nivel atomic, procese complexe din fizică, dar chiar și acești oameni inteligenți nu observă că dragostea vine din faptul că tu iubești, nu din faptul că cineva te iubește, și se duc acasă la partener, nemulțumiți că celălalt nu îi iubește.

Așadar, cum iau dragoste? Împlinind ceea ce Hristos spune că este toată legea și prorocii:
„Isus i-a răspuns: ‘Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.’ Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: ‘Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.’ În aceste două porunci se cuprind toată Legea și Prorocii.” (Matei 22:37-40)

Dacă îl iubești pe Dumnezeu, vei iubi felul în care El gestionează lumea în care trăim și, văzând cum El conduce totul, chiar și în necazuri, vei simți dragoste. De asemenea, vei iubi ceea ce El a făcut, adică și pe aproapele. Iar când faci aceste lucruri, nu vei înceta niciodată să te simți iubit/ă.

Problema cu egoismul este că iubești doar ceea ce îți aduce câștig, iubești doar când celălalt face ce vrei tu, este cum vrei tu. Doar că, în felul acesta, vei avea lipsă de dragoste atunci când egoismul nu este satisfăcut, atunci când celălalt nu mai face ce îți dorești, nu mai este așa cum vrei. Atunci nu mai iubești și, ca rezultat, nevoia de dragoste este neîmplinită. Nu mai simți nu din cauza a ceea ce face celălalt, ci din cauză că tu nu mai iubești.

În urma acelei secvențe amintite la început, s-a produs acest „clic”: a lua dragoste înseamnă să iubești. Atunci când iubești nu dai nimic, nu ajunge nimic la celălalt; celălalt trebuie și el să iubească pentru a se simți iubit.
Când iubim nu dăm dragoste, ea nu se poate da, ci atunci când iubești te alimentezi cu dragoste, atunci o simți, după care ea se manifestă în felul în care îl tratezi pe celălalt. Eu pot da doar roadele dragostei, nu dragostea în sine.

Iar ca temă: ce mă oprește din a împlini porunca lui Dumnezeu, de ce nu iubesc? Adică, de ce nu iau hrană pentru suflet? Prin poruncă, Hristos asta ne spune prin „a iubi”: înseamnă „mănâncă”. Egoismul mă oprește din a-l iubi pe aproapele, din a-l iubi pe Dumnezeu și felul cum conduce lucrurile în viața noastră. Nu este despre ceea ce face celălalt, ci despre egoismul meu, care mă oprește din a mă hrăni cu ceea ce Dumnezeu a lăsat ca hrană spirituală.