Ce este acel lucru care aduce motivație și sens? Vedem că atașamentul față de oameni și apartenența la un grup pot fi o sursă de motivație pentru un timp, dar pot fi și sursa celor mai mari dezamăgiri. Uneori nu ne dăm seama că anumite persoane sau grupuri de oameni sunt locul din care ne luăm motivația și putem crede chiar că sursa noastră este Dumnezeu în acele momente, când de fapt este legătura cu oamenii din jur cu care rezonăm.

Totuși, când lucrurile nu merg foarte bine în interacțiunea respectivă, vedem cum moralul coboară și ne simțim inconfortabil, ca și cum ceva lipsește.
Nu lipsa interacțiunii este problematică, ci conflictul sau respingerea. Atunci când interacțiunea cu o comunitate sau cu anumite persoane nu se mai întâmplă fizic, mintea tot poate simți apartenența datorită amintirilor, gândurilor. Dar când apare conflict sau respingere, acea legătură se rupe.

Relațiile cu ceilalți nu sunt în exterior, sunt în minte și în inimă, de aceea o persoană poate simți lucruri cu privire la cineva care a decedat, deși acea persoană nu mai există în exterior. Însă în inimă și minte acea persoană încă există.
Partea cea mai grea este atunci când în mintea noastră apare conflict sau respingere în acele relații. Doar acest lucru aduce cu adevărat “moartea” acelei relații, încât să ne lipsească sensul și liniștea pe care le luam de acolo.

Suntem ființe dependente, avem nevoie să luăm acel sens din exterior, dar de unde? De la Dumnezeu. Dar cum ajungem la Dumnezeu? Cel de lângă tine te poate lua în brațe, dar cu Dumnezeu cum interacționezi?
Tot ce este bun în această viață vine de la Acela care a creat acele lucruri. Acel sfat liniștitor, acea îmbrățișare, acea bunătate pe care cineva a manifestat-o, toate vin de la Cel care a pus acel lucru bun în acea persoană.

Nu ne putem detașa de interacțiuni și să avem o relație mistică cu Dumnezeu. El este prezent peste tot deja, însă ce face diferența este cui dai merit pentru lucrurile bune din jur. Dacă crezi că acele lucruri bune vin de la anumite persoane, atunci când apare respingere între tine și acele persoane, se rupe legătura și cu lucrurile bune pe care le-ai luat din acea interacțiune.
Însă, dacă vedem că acele lucruri bune au venit de la Cel care a creat totul, El nu dispare și nu ne lasă; va trimite alte lucruri bune, dacă nu prin oameni, chiar și printr-un corb, ca la Ilie. El își face cunoscută prezența prin lucrurile bune care se întâmplă; trebuie doar să avem ochii deschiși la ceea ce El face, fără să ne blocăm la mesager.

Prima mea tendință atunci când am văzut dependența a fost să mă detașez atât de cel de lângă mine, cât și de lucrurile bune care s-au întâmplat, adică să mă detașez de mesager împreună cu mesajul bun pe care l-a adus, ceea ce este imposibil.
Noi nu trebuie să ne detașăm de lucrurile bune care s-au întâmplat în interacțiunea cu alții, pentru că acele lucruri vin de la Dumnezeu, nu de la persoană. Trebuie doar să realizăm că mesajul nu vine de la mesager; el doar transportă un mesaj de la Dumnezeu.
Spre exemplu:
În momente grele, cineva îți dă o îmbrățișare. Cel care ți-a dat îmbrățișarea este doar mesagerul. Aceasta este o interacțiune cu Creatorul, doar că noi atribuim meritul persoanei de lângă noi, ca și cum ar fi venit de la ea. Este ca și cum aș crede că poștașul mi-a scris scrisoarea și sunt orb cu privire la Cel care a scris mesajul.

Ceea ce facem noi este să vrem o relație cu Dumnezeu și să ne detașăm de oameni. Și este un adevăr aici, dar felul cum o facem este greșit. Este ca și cum Dumnezeu trimite scrisori, iar eu vreau să ignor poștașul împreună cu scrisorile lui, crezând că vin de la poștaș. Apoi mă întreb de ce Dumnezeu nu îmi zice nimic, de ce pare o relație rece.
Aici este problema: ia “scrisorile” și bucură-te de ele ca venind de la Domnul, deoarece chiar de la El vin.