Dilema răului
De ce a îngăduit Dumnezeu răul?
Dacă Dumnezeu a îngăduit răul pentru anumite beneficii, de ce nu ar fi putut oferi acele beneficii fără să fie nevoie de rău?

În primul rând, trebuie subliniat faptul că răul nu este făcut nimănui altcuiva decât lui Dumnezeu, pentru că tot ce există este al Lui.
Într-adevăr, suntem indivizi separați de Dumnezeu ca identitate, care experimentăm răul, chiar dacă nu suntem ai noștri.

Am putea spune că, dacă oricum avem răul în noi — păcatul — atunci Dumnezeu îl îngăduie pentru ca să nu fim eliminați împreună cu el și să avem ocazia să fim salvați.
Dar de ce ne-am născut în păcat în primul rând? De ce a trebuit să participăm, preluând păcatul altcuiva?

Așadar, o întrebare ar fi: „De ce a creat Dumnezeu un univers în care răul să fie posibil?”, iar a doua întrebare: „De ce este nevoie să participăm la acest rău, moștenind firea păcătoasă fără să vrem?”

Răspunsuri pentru dilema răului
Acestea sunt întrebări vechi, care îi țin pe mulți departe de Dumnezeu. Există multe răspunsuri, iar eu le-am cercetat pentru a vedea care sunt cele mai bune și ce anume le-ar putea completa pentru a oferi o explicație cât mai completă.

Avem, pentru început, faimosul „liber arbitru”, care este și răspunsul oferit de Ellen White la această problemă. Însă, dacă Dumnezeu este atotștiutor, știa că, creând acest liber arbitru, va apărea răul în univers. Iar dacă Dumnezeu este atotputernic, ar fi putut crea un liber arbitru perfect, care nu ar fi ales niciodată răul.

Mai sunt și alte răspunsuri, precum că Dumnezeu nu este cu adevărat atotputernic, nu este atotștiutor, sau chiar că acel Dumnezeu bun nu există. Însă aceste răspunsuri ridică alte dileme, nu oferă soluții — ci doar mută problema în altă parte.

Răspunsul care are cea mai mare coerență este că Dumnezeu a creat cea mai bună variantă posibilă a lumii și a universului. Chiar dacă, la prima vedere, pare că ar fi existat variante mai bune — cum ar fi una în care răul nu ar fi apărut niciodată — acea variantă nu ar fi fost, în realitate, mai bună decât aceasta.

Critica adusă acestui răspuns se leagă de intuiția noastră: când vedem atrocități, ni se pare absurd să spunem că „universul în care acestea se întâmplă este mai bun decât unul în care ele nu s-ar fi întâmplat niciodată”. Totuși, dacă ar fi existat un univers mai bun, în care aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat, atunci un Dumnezeu bun ar fi creat acel univers — iar aceste atrocități nu s-ar fi petrecut.

Acest răspuns este singurul care are ca obiecție principală o reacție emoțională și intuitivă. Celelalte, precum liberul arbitru sau limitarea atributelor divine, au obiecții raționale la care nu am găsit răspunsuri satisfăcătoare.

Explicația care rezolvă dilema răului
La început au fost formulate două întrebări. Prima este: „De ce a creat Dumnezeu un univers în care răul să fie posibil?”
Răspuns: Pentru că, deși nu pare întotdeauna, aceasta este cea mai bună variantă posibilă.

Însă critica adusă acestui răspuns este adresată în a doua întrebare: „De ce este nevoie să participăm la acest rău, moștenind firea păcătoasă fără voia noastră?”

Să rezumăm mai întâi concluziile de până acum:
– Răul și nedreptatea pot fi făcute doar lui Dumnezeu, pentru că doar El este proprietarul a tot ceea ce există.
– Tot ceea ce se întâmplă este, în final, cel mai bun lucru care se putea întâmpla, chiar dacă nu înțelegem de ce.

Așadar, în concluzie, răspunsul final care rezolvă și a doua întrebare este următorul:
Atât noi, cât și animalele, participăm la suferință moștenind firea pământească, pentru că atât descoperirea răului, cât și biruința asupra lui, fac parte din cel mai bun plan divin posibil.