Dumnezeu nu este ceva în care crezi; felul în care este folosit cuvântul „a crede” este sec. A crede în Dumnezeu înseamnă să-ți dedici viața — nu este doar afirmația „cred în Dumnezeu”.
„Nu oricine-Mi zice: ‘Doamne, Doamne!’ va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri.” (Matei 7:21)
Doar spunând că tu crezi în ceva nu ajută la nimic. Oamenii spun tot timpul că ei cred în Dumnezeu și sunt convinși că ei cred, dar credința adevărată înseamnă să-ți dedici viața; nu este o afirmație, ci înseamnă ca orice faci să faci pentru El.

Lăsând la o parte perioadele în care ne pierdem în treburile noastre și nici măcar nu ne gândim că ceea ce facem ar trebui făcut pentru El, chiar și atunci când facem binele, spunem și credem că îl facem pentru Dumnezeu, dar, de fapt, tot pentru noi îl facem.
Inima este foarte înșelătoare. Când aflu că este în defavoarea mea să trăiesc pentru mine, trăiesc pentru alții, dar tot pentru binele meu; tot pentru mine fac de fapt, doar că pun masca altruismului, iar astfel sunt înșelat de inima mea rea.

Când spre exemplu inima rea află că umilința este bună, se umilește, dar o face tot în mod egoist, pentru sine. Așa se întâmplă și cu celelalte trăsături creștine, și devenim lupi în haine de oi fără să ne dăm seama. Iar la final vom spune:
„Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: ‘Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’ Atunci le voi spune curat: ‘Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege.’” (Matei 7:22-23)
Având credință declarativă, având chiar și fapte, minuni în Numele Domnului, și totuși pierduți? Da, deoarece suntem altruiști din interes egoist.
Aceasta nu este pentru a ne uita la alții și a spune: „acela este așa”, ci pentru a realiza că eu sunt acea persoană înșelată de inima mea, deosebit de rea și necunoscută mie.

Ce avem de făcut în această situație? Poate că tendința este să ne descurajăm și să spunem: „Oricum noi nu putem face mai mult; se ocupă Dumnezeu de restul, dacă ne lăsăm în mâna Lui.” Însă, după cum vedem în textele din Matei, suntem pierduți dacă rămânem la acest nivel, în care facem aceste declarații, facem chiar și fapte, dar inima noastră este tot rea.
„Drept răspuns, Isus i-a zis: «Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu.»” (Ioan 3:3)
O viață nouă, cu o inimă nouă:
„Cu privire la felul vostru de viață din trecut, să vă dezbrăcați de omul cel vechi, care se strică după poftele înșelătoare, și să vă înnoiți în duhul minții voastre și să vă îmbrăcați în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire și sfințenie pe care le dă adevărul.” (Efeseni 4:22-24)
„Făcut după chipul Lui, de o neprihănire pe care o dă adevărul.” Așadar, acest om nou este născut din adevăr, din Acela care spune: „Eu sunt calea, adevărul și viața.”

Însă ce înseamnă „un om nou care este născut din adevăr”? Hristos se identifică cu adevărul deoarece adevărul nu este o informație finită, ci este o relație în care dobândesc tot timpul informații noi, adevăruri noi.
Așadar, un om născut din relația cu adevărul, în care ni se revelează tot timpul adevăruri noi, inclusiv despre inima rea și vicleniile ei. Orice demascare a înșelării inimii mele face parte din omul nou, care este născut din adevăr. În acel moment, o parte din omul născut din minciună moare, iar o parte din omul născut din adevăr se naște.
„Veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi.” (Ioan 8:32)
Preocuparea noastră este să căutăm tot timpul adevărul, să nu „înghețăm” într-un set de informații adevărate, ci să avem o relație în care adevărul crește.
Asta face diferența între un adevăr ca informație și adevărul cu care se identifică Hristos — acela în care avem o relație de cunoaștere activă.
Din această relație se naște omul nou, tot cunoscând adevăr după adevăr.

Așadar, să nu ne descurajăm când vedem cât de rea este inima noastră — cu cât mai multe descoperiri de acest gen, cu atât mai bine.