Ne dorim ca lucrurile să meargă bine, și avem niște puncte de reper după care spunem “acum îmi merge bine” sau “acum îmi merge rău”, iar atunci când consider că lucrurile nu sunt așa cum îmi doresc, cred că dacă ele ar fi, nu aș mai avea acel inconfort psihic, aș fi împlinit măcar parțial.
Așadar trăim mereu cu această dorință ca ceva în viața noastră să meargă mai bine, “ce bine ar fi dacă copiii mei ar veni la biserică/ dacă aș avea bani încât să nu trebuiască să muncesc/ dacă aș termina cu renovări/construcții, etc.” fiecare le are pe ale lui, mai însemnate sau mai obișnuite, însă ce nu realizăm este că acel punct de reper după care spunem “îmi merge bine” sau “îmi merge rău”, se mișcă o data cu noi și nu ajungem niciodată la final.
Când sunt bolnav vreau să fiu sănătos, dar când sunt sănătos văd că nu e suficient doar să fiu sănătos și vreau să fiu în vacanță, și tot așa, dar dacă acum în acest moment nu pot fi fericit, împlinit, mulțumit, nu voi fi nici după acea realizare. Dacă speri la o altfel de viață pentru a fi fericit, amintește-ți, chiar dacă ai avea acea viată ideala, te vei stresa de un tânțar la fel de mult sau poate chiar mai rău decat te stresezi acum de lucrurile cu care te confrunți.
Dacă acum nu poți avea fericire, nimic exterior nu poate schimba asta, chiar dacă simțim că “ba da, dacă lucrurile ar fi așa, mi-ar merge mai bine”.

Așadar care este realitatea referitor la cum privesc ceea ce se întâmplă? Moștenim multe perspective de a gândi care sunt nefuncționale, de fapt tot modul în care vedem viața este fals iar asta ne face morți, deoarece când reperul unei vieți este fals, și viața este falsă.
Dumnezeu le-a spus lui Adam și Eva “dacă veți mânca din pomul oprit, negreșit veți muri”, și așa a și fost, iar toți moștenitorii lui Adam se nasc morți, însă nu suntem conștienți în totalitate de acest lucru. El ne descoperă treptat răul din inima noastră prin inconvenientele pe care le simțim. Dacă am fi în prezența lui Dumnezeu am muri pe loc nu pentru că El nu își poate controla puterea, ci pentru că El fiind Lumina, am vedea cât de răi suntem și nu am putea face față unei descoperi complete a inimii noastre.

Deoarece oricum ne naștem morți, nu putem fi mai jos de atât, nu putem fi mai morți decât morți, ci ori rămânem așa, ori luăm o viață bazată pe repere funcționale, o viață nouă a lui Hristos.
Orice simțământ negativ nu vine din ceea ce mi se întâmplă, ci din felul în care percep ceea ce se întâmplă, iar emoțiile negative doar ne descoperă că avem o perspectiva nefuncțională, una care ne face să nu fim împliniți, iar aceasta este o moarte mai rea decât moartea biologică, de aceea oamenii se sinucid pentru că nu mai suportă acea “viață” moartă.
Așadar atunci când ne merge rău să ne amintim că doar ne este descoperit cât de morți suntem, și da, este dureros, dar nu înseamnă că am ajuns mai jos, ci eram deja jos doar că nu vedeam acest lucru, iar de acolo putem doar urca, avem doar de câștigat.